Educatia acumulata in scoala reprezinta, in primul rand, bagajul de cunostinte obtinute in diferite domenii. Educatia obtinuta in familie reprezinta un ansamblu de masuri ce are ca obiectiv formarea morala si sociala a unui individ. Desi cele doua tipuri de educatie se intrepatrund, ele raman distincte si tocmai confundarea lor duce la situatii cum este cea legata de continutul informatiei ce trebuie prezentata copiilor in cursul orelor de religie.
Religia, ca si politica, sunt doar doua exemple de convingeri obtinute in cadrul educatiei in familie, cea care sta la baza comportamentului fiecarui individ. Acesta este si motivul pentru care se nasc discutii atat de aprinse in momentul in care abordam subiecte pe aceste teme. Aduceti-va aminte de orele de educatie politica din perioada comunista. Din pacate, acelasi lucru se intampla si acum cu aceste ore de religie.
Daca ar fi sa insiram aici toate experientele traite de copii in diferite scoli, la orele de religie, probabil ca intregul spatiu virtual nu ar fi indeajuns. Constat, in schimb, ca exista un numitor comun: natura informatiei prezentate. Cei mai multi parinti nu ar mai fi impotriva acestei materii daca la orele respective s-ar prezenta istoria religiilor sau filosofia religiei. Orice discutie cu subiect neutru pe marginea religiei, care sa se indeparteze de izul actual de fanatism, ar fi mai mult ca sigur bine primita in randul copiilor si al parintilor.
Din pacate, pentru acest lucru trebuie trasate programe si trebuie angajati profesori de specialitate. Toti profesorii de religie pe care ii cunosc arata a calugari sau calugarite, indoctrinati pana in maduva oaselor, fara niciun fel cunostinte de pedagogie, care abordeaza subiectul orelor dupa bunul lor plac, asemanatoare ca agresivitate indreptata impotriva a tot ce nu corespunde convingerilor personale.
Regret sa constat ca, desi optionale ca titulatura, aceste ore de religie sunt obligatorii. Decizia ta va fi in privinta continuarii frecvantarii orelor, nu a inceperii frecventarii lor. Aceasta ambiguitate este, de asemenea, daunatoare copiilor din colectivul unei clase.
Articol inspirat de agatha. Felicitari!
Religia (ca și politica 😀 ) este un subiect delicat. La noi e ridicat la rang de laudă! În alte părți e considerat subiect tabu, tocmai pentru că e o chestiune de intimitate. Ne rămâne nouă, părinților, să vedem cum dregem diverse atitudini cu urmări asupra copiilor noștri.
Mulțumesc! 🙂
parintii le sunt, totodata, si profesori copiilor lor, dar profesorii nu pot fi si parinti elevilor. 🙂
M-am cutremurat când am văzut elevi de gimnaziu manifestându-şi public ura şi dispreţul faţă de celelalte religii, pentru că aşa văzuseră la ora de religie. Școala ar trebui să-i înveţe pe copii toleranţa şi respectul, nu ura. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Religia este o opţiune intimă, personală, familială și nu are ce să caute în programa şcolară. Şcoala trebuie să se afle pe o poziție neutră față de religie, să-i explice copilului corect şi imparţial cum stau lucrurile, să îl informeze, eventual, despre toate religiile, iar alegerea trebuie să fie a lui, ca adult, atunci când va fi pregătit. Căci altfel, unde mai este liberul arbitru? Unde mai este încrederea în copiii noștri? Unde mai este increderea in oameni?
din pacate, in ultima vreme am vazut ura asta prezenta la diferite varste. ma ingrijoreaza sa vad ca devin agresivi in comportament din ce in ce mai multi copii la varste la care defularile, gandesc eu, nu ar trebui sa fie atat de puternice. ce trairi si-au inabusit ei? la ce scene au fost martori, pentru a copia asemenea comportament?
starea asta conflictuala legata de orele religie e doar o nefericita conjunctura , iar copiii se folosesc de uneltele dobandite pentru a se manifesta. delimitarea si neimplicarea, instigarea, falsa prietenie oferita de retelele de socializare samd nu fac altceva decat sa creeze si sa adanceasca o prapastie intre ei.
te va uimi, dar…de multe ori te trezești că ești mai părinte, ca profesor, decât părintele adevărat. dar asta nu poate dura, desigur, pentru că nu poți suplini la nesfârșit lipsa unui părinte, din motive mai mult decât logice..
scuze, n-am vrut sa fiu tendentios. m-am referit doar la faptul ca in scoala ar trebui ca subiectele delicate, cum este si religia, sa fie tratate neutru, nu inoculate copiilor. doar din punctul asta de vedere profesorii nu pot fi parinti. cazuri iesite din cotidian au existat si vor exista, iar bunele tale intentii sunt evidente.
Ura de care vorbiti nu este generata de educatori in sine, ci de religii. Nu pentru ca ar propovadui-o, ci pentru ca fiecare religie este absoluta. Nicio religie nu spune, “credem ca”. Nu, toate pretind a fi posesoarele adevarului absolut. Si daca eu sunt absolutul, e firesc ca tu, care nu accepti acest absolut sa fi considerat un eretic. Si uite asa o punem de-o ura. Religia, din punctul meu de vedere, e un mar al discordiei, creat si intretinut de oameni. Un mar putred care n-ar fi exclus sa ne impinga la autodistrugere, ca doar n-ar fi pentru prima data.
Dar, tinind cont ca odata cu descifrarea fenomenelor naturale, a crescut si numarul ateilor, exista, zic eu, o speranta. Si cu cit ne vom explica mai multe fenomene, cu atit ne vom indeparta de religie. Probabil ca intr-un viitor indepartat, religia va deveni ceea ce este, o istorioara sf., o fantezie lipsita de un suport logic.
se poate vorbi la nesfarsit pe tema religiilor, avand o discutie interesanta, lipsita de ura. se ajunge la inversunare, nu datorita subiectului, ci tocmai datorita celor care il dezbat.
credinta, in sine, nu este un lucru rau. ea apare sub diverse forme si nu este de condamnat, spre exemplu, ca unii doresc sa-si numeasca prietenul imaginar Budha, Moise sau Isus. credinta este o forma de autoaparare a psihicului pentru momente delicate ale existentei.
instrumentul care distorsioneaza conceptul de credinta este biserica. ca totalitate a institutiilor, ritualurilor, organizatiilor, conducatorilor samd., biserica este toxica pentru ca nu face altceva decat sa paraziteze, hranindu-se din puncte slabe ale umanitatii. biserica in sine este marul putred de care vorbesti.
din pacate, in salile de curs nu au ajuns profesori neutri care sa vorbeasca copiilor despre religii, ci au ajuns reprezentanti fanatici ai bisericii, care nu au nici macar minimul de pedagogie necesar predarii. am mentionat la tine si programa pentru ca ora de religie s-a stabilit sa fie, de fapt, nimic altceva decat o ora de indoctrinare (execat ca orele de educatie politica din perioada comunista), lucru in contradictie cu conceptul de scoala. programa e stabilita de minister si au acceptat-o asa tocmai din considerente politice: au vrut ca biserica ortodoxa romana sa-i sprijine.
anowen, puisor, ma vad nevoit sa reiau. Cum poti vorbi de dialog, de toleranta cind in nicio religie paminteana nu exista cuvintul “poate” si nici “e totusi posibil sa ne inselam”? Mai mult, eu am asistat la astfel de discutii intre un rabin, un mullah si un pastor despre care, daca-ti amintesti, am povestit deja. Intoleranta a fost caracteristica acelei “dispute, ca numai discutie n-a fost. Si dupa cum spuneam atunci, cel mai vehement a fost crestinul. Daca vrei, as putea face o paralela intre religie, comunism, totalitarism, dictatura, cult al personalitatii si supunere oarba. Dar n-o fac. La ce bun? 😉