El alerga pe strada ruptă,

când ceasurile curbe se dilatau spre zi,

iar sufletul îi rămânea în urmă…

pe umeri avea aripi, şi ochii-i erau gri.

El căuta pădurea, numai de el ştiută,

cu brazi fără podoabe pe  ramurile vii,

cu grotele ascunse de-orice privire slută,

cu răsuflarea caldă a celorlaţi ochi gri.

Poate că era om, poate că era ciută

pierdută într-o lume cu multe colivii,

unde pădurea e doar necunoscută,

iar viaţa, o-ncercare de a fi.

El nu ştia că noaptea, până-n zori,

în spatele ferestrelor de sticlă,

trăiesc marionetele pe sfori

care ucid atunci când le e frică.

El alerga în noaptea ponosită

şi sufletul îl ridica pe sus,

pădurea-i dădea aripi în acea lume mică,

noi îl credeam un înger, însă era un urs.

sursa foto: heystuff.com

Copyright secured by Digiprove © 2014All Rights Reserved