Ea doar ma privea
tremurand de dor,
pe marginea dinspre lumea mea,
in causul palmelor
tinandu-si ultima clipa
si prima amintire.
Ea doar ma privea
impletind intrebari,
pe marginea unei clepsidre,
in care isi ferecase
frica de cadere in gol
si de iubire.
Ea doar ma mintea
netulburand nici o apa,
lasandu-si cuvintele clare
pe marginea dinspre lumea ei,
agatate intre prima ei teama
si ultima mirare
din privire.
Ea doar imi era,
freamatul ei de liniste
insufletindu-mi linia vietii
cu hohote de ras stelar,
dincolo de marginile sfaramate
de-un timp, nepotrivit ales,
de mine.
Ea doar pleca,
pasind in varful picioarelor
pe firul intins intre cele doua lumi,
lipindu-si ultimele clipe
de mintea mea,
ca sa nu uite sa se intoarca
intr-un alt timp,
la mine.
sursa foto: skyrock.com
Un joc în doi, dat pe din două; când scrie el, când scrie ea, şi niciunul nu vrea să fie doar pentru el ceea ce îşi întoarce din celălalt.
Întoarcerile n’ar trebui să-i iasă nimănui din uzul amintirii, doar că unele drumuri merg îndărăt.
Putini sunt cei ce vad dincolo de cuvinte, Camelia. Tu esti unul dintre ei. 🙂