Iti citesc mesajele in fiecare noapte, de parca n-as sti nimic despre tine, impinsa de o curiozitate morbida, atrasa de cuvintele tale ca o molie de lumina lampii cu gaz. Imi ard aripile, dar nu simt durerea, si continui sa citesc, jucandu-ma cu constelatiile tale inainte sa adorm, modificandu-mi destinul, desenand traiectorii noi catre destinatii vechi si uitate, ascultandu-ti bataile inimii ca pe o simfonie magica, lasandu-ma purtata pe aripile ei catre steaua ta.
Dar timpul se opreste pentru noi, inghetat sub stratul gros de incertitudine al ninsorii albe, ce viscoleste dinspre inima mea, si-ti impietreste mirarea pe fata, pentru ca m-ai pierdut printre stelele reci de la capatul universului.
Incerc sa ma intorc, folosindu-ma doar de aripile tale, dar iarna polara se intinde pana dincolo de timp, si universul devine foarte mic, atat de mic, incat nu-mi mai ajunge la nivelul inimii, atat de mic, incat mi-l pot atarna, cercel de piatra abisala la ureche, atat de mic, incat noi doi nici nu mai existam.
Si ce-as putea sa fac? Cum sa intorc vraja inapoi, cum sa topesc ghetarul care ucide timpul in fiecare noapte in care continui sa-ti citesc mesajele, de parca n-as sti nimic despre tine si despre ceasul tau cu apa, cu care masori timpul in contratimp, experimentand si inventand constelatii care n-au existat niciodata, doar pentru a putea sa fii mai aproape de mine?
Daca as sti cum, as pandi timpul dupa un colt de speranta, l-as inchide intr-o clepsidra si mi l-as atarna la ureche, langa univers, aliniind toate planetele intr-un stravechi sir indian, si l-as urma pana ce as ajunge la tine. Mi-as intinde mainile si ti-as strange sufletul intr-o imbratisare atat de calda, incat zapada nu s-ar mai aseza niciodata peste noi, inghetand timpul, iar eu as putea sa-ti citesc in continuare mesajele de cate ori vreau, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
sursa foto: gaynoralder.com
Păstrează-ţi utopiile, aminteşte-ţi să nu le uiţi, şi spune-ţi că orice te presimte, te urmează şi că tot ce porţi, te poartă.
Cât despre timp, eu îl măsor doar în durate sufleteşti, şi-aşa se face că uneori trăim cu celălalt în acelaşi timp, dar în durate paralele.
Legile unei astronomii speciale spun că ştiinţă de navigator au doar acei care citesc în stele care nu se văd.
utopiile isi au hartile intiparite pe frunze de copac. nu mai e niciun secret, asa ca nu mai pastrez nimic pentru mine. ma lupt sa impiedic timpul sa isi aranjeze tinuta in ochii mei.
Îl poţi împiedica aici, unde îţi eşti, însuţi, timpul. Timp scriptural.
Sau “însăţi”. Pentru o ea.
Îl mai avem şi pe cel subiectiv, timpul static, adică. Avem multe feluri de timp, îl avem şi pe cel infinit,şi pe cel vremelnic şi pe cel în care unor lucruri le e sortit să piară, cel în care pierdem, iar ce pierzi, te pierde.
Trebuie să pui peste ochii tăi altă privire.
Îngădui un cântec?
Trebuie sa-mi pun in privire ingaduirea de a citi dincolo de urmele lasate de timp, ca sa pot sa ma uit in oglinda sufletului meu fara sa-mi fie teama ca n-am sa ma mai recunosc. Pentru ca timpul sterge cate o particula din mine in fiecare secunda in care tu nu esti aici, si ma dezintegrez in amintiri din mine insami, in cine stie ce cotloane ale mintii tale ascunse.