Noi nu ne-am mai vazut demult,
din anotimpul ploilor albastre,
din vara cu miros de lemn de oud,
atat de draga inimilor noastre.
Noi nu ne-am mai iubit demult,
din acea toamna cu miros de viu,
cand inima padurii batea mut
si noptile stateau pana tarziu.
Noi nu ne-am regasit nicicand,
si pasii ne-au urmat in fiecare zi,
dar umbrele ne-au ocolit, trecand
de-atatea ori pe langa verbul a iubi.
Noi nu ne mai dorim demult,
nevinovati de-am fi, am mai spera,
si poate vara s-ar intoarce pe pamant,
si poate toamna nu ar mai pleca.
Noi nu ne vom mai intalni nicicand,
in anotimpuri false prinsi pe veci,
pierduti in contratimp, sapati in lut
in hieroglife, pe peretii reci.
Noi nu mai suntem din acelasi dor,
nisipuri miscatoare ne-au prins in cerc deschis,
si am dansat alaturi, si am cazut in gol
si mai cadem si astazi , visand acelasi vis.
sursa foto: Amazon.com
Noi nu ne mai ajungem
Prin cercuri fără rază.
Captivi într-o clepsidră
Ce-și mătură nisipul,
E vremea când închide
Dezmățul unor clipe
Și-și află nemurirea
În fanta abisală.
… am desenat un arc de cerc
peste raza inimii mele
ca sa se franga mai incet
cand se va reflecta in stele…
pierdut printre cuvinte cu sens neomenesc,
prin valurile cetii vad nori pe cerul nelumesc.
si mi-as dori, ca semn al unui dor prea nebunesc,
sfarsitul versului, in timp, sa pot sa il opresc.