Cubanezul tinea un geamantan ascuns sub patul mare, cu baldachin, din mansarda care-i servea drept dormitor. In noptile de vineri spre sambata, auzeam de fiecare data, cum il taraste afara, harsaindu-l pe lemnul vechi al podelei. “Oare ce-o fi acolo?”, nici nu mai stiu de cate ori adormeam, intrebandu-ma.
Pana dupa cina tarzie, din acea seara fierbinte de august, cu luna rotunda si alba, ca platoul de argint ramas fara prajitur al Nonei, cand, profitand de momentul in care toata lumea se afla in salon, adunata la povesti sub candelabrul de cristal, am prins curaj, si am urcat pe furis in mansarda intunecata, acolo unde locuia cubanezul. M-am ascuns in spatele draperiilor valurite, din matase purpurie, si am asteptat, infrigurata de o emotie, si calda si rece, in acelasi timp, sa vad in sfarsit, ce mistere se ascundeau in valiza veche. Clipe, dupa clipe, dupa clipe, se scurgeau alene din clepsidra timpului, direct in buzunarul meu, in care Nona imi indesase de dimineata, un biscuit mare, de turta dulce cu ghimbir.
“Mmm…, am sa-l mananc chiar acum!”
Cu ochii intredeschisi de placere, rontaind incetisor deliciul desprins, parca, din povestea Fratilor Grimm, am zarit un colt al geamantanului iesind de sub pat. M-am intins pe podea, si, intr-o clipita, adulmecam, precum setterul bunicului, aroma de visine coapte si cafea, ce venea, mai mult ca sigur, de la havanele pe care cubanezul le tinea acolo.
“Si ce-ar zice, oare, cubanezul, daca ar sti? Hmm… Am sa ma uit repede, pe furis. Nimeni n-o sa afle!”
Urlete grele, ca de gigant in agonie, se auzira de peste tot. Pamantul incepu sa tremure si sa trosneasca din toti rarunchii, iar mana imi impietri, suspendata in aer, la fel ca si gandul necugetat pe care il avusesem, de a cotrobai printre lucrurile cubanezului.
“Nonaaa!!! Nonaaa!!!”, propriile strigate imi spargeau, deja, timpanele.
Dintr-o smucitura, doua brate puternice ma ridicara de subsuori, iar aroma de tutun, atat de familiara, imi umplu simturile si ma linisti, dintr-o data.
“Nu-i nimic, niña, nu-i nimic. E doar pamantul. A racit, si acum stranuta.”
“Cubanezule, ce ai in geamantanul de sub pat?”, ma auzisem intrebandu-l.
“Nimic. Nimic.”, imi raspunse repede, scotand rotocoale de fum dulce, ametitor.
“Sólo los sueños, niña. Mis sueños.”
Eu cred că fiecare ţine ascuns în mansarda sufletului un geamantan cu vise, ca să aibă unde călători.
🙂
Şi ceva de ţinut la capul patului…
Sweet dreams, beautiful woman! And God sleeps, too.