M-am blocat intre mine si tine,
intre noi doi si infinit,
obosit de prea multe rime,
de prea mult “as vrea” si “mi-am dorit”.
In seara asta suiera vantul,
se lasa cu lacrimi de moarte si dor,
se crapa copacii, cand plange pamantul
de foame, de sete, de prunci care mor.
Durerea se-ndoaie de prea multa jale,
iubirea-i de garda cand spitalul e gol,
nevoia de tine imi urca in vene
si plec sa te caut. De tine mi-e dor!
Ferestrele-s sparte in chipuri ciobite
si umbre, lasate de cei care mor
pe drumul spre casa, pe strazi pietruite
cu reminiscente din sufletul lor.
Se stinge lumina in candelabru,
si-n intuneric ma ridic dintre noi,
un inger ma poarta pe aripi de-albastru
spre alta lumina, a vietii de-apoi.
