de privirea ta ma lovesc cand trec prin partea veche a orasului. stai la fereastra, sprijinita de zid, si scrii. fereastra e imensa sau e doar o senzatie pentru ca esti tu miniona. scrii cu patos si doar gratiile imense ale ferestrei reusesc sa te tina captiva acestei lumi. simt ca ai evada, libera cum esti in lungul strazii marginite de pereti decojiti, odata viu colorati, pe care obisnuiesti sa iesi dimineata si sa iei ziarul pentru bunicul tau. am retinut zambetul tau ca pe o fotografie a unui vis pe care nici lumina soarelui nu reuseste sa-l alunge. si iti promit ca am sa reusesc sa-l vad de fiecare data, chiar daca tu iti pleci fata si te acoperi de parul negru, incercand sa ma faci sa nu ma mai lovesc de privirea ta cand trec prin partea veche a orasului.
